Salut
Log in

Boli


  • Raceala

    Raceala este cea mai cunoscuta si mai comuna boala, ale carei semne sunt recunoscute cu usurinta de fiecare. Ea se manifesta prin: dureri de gat sau inrosirea acestuia, dureri de cap si febra, infundarea nasului sau scurgerea de secretii nazale, stranut, respiratie dificila pe nas si uneori febra. Ele apar la 2-3 zile de la infectie si dureaza intre 2 si 14 zile, peste doua treimi din bolnavi vindecandu-se in cel mult o saptamana. In cazul in care simptomele persista mai mult de doua saptamani, inseamna ca aceasta este mai mult decat consecinta unei raceli, ea poate fi consecinta unei alergii.

    Cauze

    Raceala se manifesta prin:
    - dureri de gat sau inrosirea acestuia
    - dureri de cap
    febra
    - infundarea nasului sau scurgerea de secretii nazale
    - stranut
    - respiratie dificila pe nas. 

    Ele apar la 2-3 zile de la infectie si dureaza intre 2 si 14 zile, peste doua treimi din bolnavi vindecandu-se in cel mult o saptamana. In cazul in care simptomele persista mai mult de doua saptamani, inseamna ca aceasta este mai mult decat consecinta unei raceli, ea poate fi consecinta unei alergii. 
    Raceala se poate complica sau asocia uneori cu o infectie bacteriana a gatului (amigdalelor) sau a sinusurilor, aparand dureri faciale severe, la nivelul sinusurilor, febra mai ridicata, secretii de la nivelul gatului eliminate prin tuse, situatie in care este nevoie de mai multa atentie medicala

    Mecanism fiziopatologic

    Infectia este cauzata de virusurile care ataca sistemul de aparare a organismului. Mucusul produs de mucoasele de la nivelul nasului si al gatului reprezinta prima linie de aparare a organismului. Particulele pe care noi le inhalam, ca praful, polenul, virusurile si bacteriile sunt retinute de aceasta mucoasa. Odata ce un virus trece de aceasta mucoasa si patrunde intr-o celula, el se multiplica si astfel apar noi virusuri care invadeaza celulele din jur. Rezultatul raspunsului imun al organismului la invazia virala reprezinta de fapt simptomele racelii. 
    Semnale de alarma sunt trimise la globulele albe din sange, specializate, de catre celulele infectate. Acestea ajung in scurt timp la locul infectiei si elimina o serie de substante chimice, cum ar fi kininele. Astfel, simptomele racelii sunt produse de aceste substante, prin cresterea productiei de mucus, prin ruptura membranelor celulelor si pierderea de lichid din capilarele sanguine si vasele limfatice

    Mod de transmitere

    Viroza respiratorie se transmite pe diferite cai, in functie de tipul virusului: 
    - prin inhalarea picaturilor suspendate in aer care se gasesc acolo de un timp indelungat; 
    - prin inhalarea particulelor relativ mari ale secretiilor respiratorii, care ajung in aer pentru scurt timp; 
    - prin contactul secretiilor respiratorii infectate cu pielea sau obiectele inconjuratoare, urmat de atingerea ochilor sau a nasului. 

    Studiile de epidemiologie au aratat ca riscul transmiterii infectiei de la un bolnav este intre ziua a doua si a patra de la contactarea acesteia, cand nivelul virusului in secretii este cel mai ridicat. Din cauza existentei unui numar foarte mare de virusuri si a faptului ca fiecare virus contine propriul antigen, nu exista inca un vaccin care sa combine toate antigenele existente si care sa poata preveni raceala

    Tratament

    In cazurile necomplicate, este necesar doar tratamentul simptomatic: 
    - repaus la pat;
    aspirina si paracetamol pentru febra si pentru durerile de cap;
    - aport crescut de lichide;
    - gargara cu apa calda cu sare, vitamina C

    Unele studii de actualitate au aratat ca folosirea exagerata de aspirina creste riscul aparitiei sindromului Reye.Sindromul Reye este o complicatie a gripei, care se caracterizeaza pin afectarea cu predilectie a ficatului si a creierului, putandu-se ajunge la coma si uneori la moarte. Aparitia sindromului Reye este pusa pe seama consumului de aspirina in timpului gripei. Sindromul Reye apare de obicei la copii si adolescenti. Pentru acest motiv, cel mai bine este evitarea consumului de aspirina in timpul gripei. Antibioticele nu sunt necesare, intrucat ele nu distrug virusurile, ele fiind utile doar in cazul unor complicatii bacteriene, ca sinuzita sau infectiile gatului.

     

    Read more »
  • Alzheimer

    Boala Alzheimer este o boala degenerativa ce afecteaza zone ale creierului ce controleaza memoria, inteligenta, capacitatea de judecata, limbajul si comportamentul. Aceasta boala reprezinta forma cea mai comuna de declin mental sau dementa la persoanele in varsta. 

    Boala Alzheimer este o afectiune mai grava decat pierderea moderata a memoriei ce apare la persoanele in varsta. Aceasta boala se asociaza si cu tulburari de comportament, de personalitate, pierderea abilitatii de a gandi corect si abilitatii de a efectua activitatile zilnice. Persoanele apropiate, de obicei membrii familiei observa modificarile la inceput, desi aceste modificari pot fi sesizate si de bolnavi.

    Factori de risc

    Varsta inaintata este factorul de risc cel mai important. Alti factori de risc pentru dezvoltarea bolii Alzheimer sunt: 
    - istoricul familial de Alzheimer, in special daca boala a aparut la rudele de gradul I (mama, tata, frati) si a aparut la mai multi membrii ai familiei 
    - prezenta genei pentru apolipoproteina E-4, in special la persoanele din rasa alba sau asiatici, creste riscul de a dezvolta boala Alzeimer 
    sindromul Down, o boala genetica ce determina retard mental 
    - diabetul, o boala ce se insoteste de glicemie crescuta 
    terapia hormonala de substitutie. Un studiu recent a demonstrat ca riscul de a dezvolta dementa, inclusiv boala Alzheimer este crescut la femeile de peste 65 de ani care sunt sub terapie substitutiva cu estrogeni si progesteron. 
    Au mai fost formulate cateva teorii cu privire la cresterea riscului de a dezvolta boala Alzheimer. Aceste teorii includ urmatorii factori: 
    - fumatul. Unii cercetatori au sugerat ca fumatul ar creste riscul de a dezvolta dementa si boala Alzheimer, dar aceste presupuneri nu au fost confirmate 
    - lovituri ale regiunii cefalice. Exista probe care sustin ca o lovitura in regiunea cefalica (la cap) urmata de pierdera constientei, poate creste riscul de dezvoltare al bolii Alzheimer mai tarziu. Sansele de a dezvolta boala sunt crescute in cazul in care leziunea este severa si la pacientii cu istoric familial de boala Alzheimer. 
    - nivele crescute in sange de homocisteina. Homocisteina este un aminoacid prezent in mod obisnuit in cantitati mici in sange. Nivelele crescute ale acestui aminoacid se insotesc de risc crescut de boala cardiaca. Unii cercetatori sustin ca nivelele crescute de homocisteina s-ar asocia si cu un risc crescut de boala Alzheimer. Aceste nivele crecute de homocisteina sunt cauzate de nivelul scazut in sange al vitaminei B12 si acidului folic
    Expunerea zilnica la aluminiu provenit din oale, cani de aluminiu, deodoranti cu aluminiu nu s-a demonstrat ca ar creste riscul de a dezvolta boala Alzheimer.

     Cauze

    Nu se cunoaste cu siguranta cauza ce provoaca boala Alzeimer, dar ese posibil sa existe mai multe cauze. Cateva din deteriorarile produse la nivelul anumitor zone ale creierului sunt legate de pierderea de mesageri chimici ai neuronilor (neurotransmitatori) in principal acetilcolina, ce permit neuronilor sa functioneze normal. 
    Nu se stie cu siguranta cauza acestor modificari, dar se fac cercetari pentru a se determina aceasta cauza. Desi majoritatea pacientilor cu boala Alzeimer nu au in istoricul familial aceasta boala, riscul de a face aceasta boala este mai mare in cazul persoanelor ce au un membru al familiei bolnav de Alzheimer. 
    Anumite studii au sugerat ca zincul si aluminiul ar avea un rol in declansarea bolii, dar acestea nu au fost sustinute prin dovezi care sa sustina aceste teorii.

    Simptome

    Pierderea memoriei este de cele mai multe ori prima manifestare a bolii Alzheimer. Multe persoane in varsta se ingrijoreaza atunci cand apar pierderile de memorie. Anumite episoade de pierdere a memoriei pe termen scurt la persoanele in varsta de 60-70 de ani este un lucru obisnuit, dar numai unii dintre acestia cu pierderi usoare de memorie vor dezvolta boala Alzheimer. In cazul in care apar pierderi de memorie este indicat consultul unui medic specialist. 

    Exemple de pierdere normala de memorie includ uitarea: 
    - unor parti din anumite experiente 
    - locului unde este parcata masina 
    - evenimentelor din trecutul indepartat 
    - numelui unei persoane, dar care revine in minte mai tarziu 
    - locului unde s-au pus anumite obiecte, de exemplu cheile de la masina 

    Exemple ale pierderii memoriei cauzata de boala Alzheimer includ uitarea : 
    - unei experiente in totalitate 
    - interpretarii ceasului sau condusul masinii 
    - evenimentelor recente, de genul uitarea faptului ca a lasat aragazul deschis 
    - unei persoane in totalitate 

    Boala Alzheimer se insoteste de asemenea, de modificari de comportament, de gandire sau tulburari de personalitate. In fazele incipiente ale bolii persoana se poate comporta normal in societate. Membrii familiei si prietenii apropiati observa primii manifestarile bolii. Semnele de dementa ca dificultatile de gandire sau amintire a anumitor lucruri sau probleme in activitatile cotidiene, trebuie sa indemne persoana spre consultul unui specialist. 
    Simptomele variaza pe masura ce boala progreseaza. 

    Asociatia pentru bolnavii cu Alzheimer a identificat 10 semne de avertizare pentru boala Alzheimer. Acestea sunt: 
    - pierderi de memorie, ca uitarea informatiilor memorate recent, nume sau numere de telefon 
    - dificultati in indeplinirea indatoririlor, ca prepararea unei mese 
    - tulburari de limbaj, uitarea unor cuvinte sau substituirea cuvintelor neobisnuite 
    - dezorientare temporo-spatiala, uitarea adresei 
    - tulburari de judecata, ca imbracarea cu haine nepotrivite pentru vremea respectiva 
    - probleme cu gandirea abstracta, ca imposibilitatea de interpretare a numerelor 
    - punerea anumitor obiecte in locuri neobisnuite, de exemplu fierul de calcat in frigider sau ceasul in bolul de zahar 
    - tulburari ale dispozitiei, ca modificari rapide a le starii de spirit de la calm la plans si apoi la furie aparent fara motiv 
    - modificari ale personalitatii, de la confuzie, suspiciune, teama la dependenta de un membru al familiei 
    - lipsa initiativei manifestata prin somnolenta continua, vizionarea la televizor toata ziua si refuzarea efectuarii activitatilor zilnice obisnuite.

    Simptome ce pot fi prezente, dar nu sunt intotdeauna prezente: 
    - sustinerea cu fermitate a unor credinte false, cum ca cineva fura de la o persoana (deziluzii) 
    - senzatii ca aude sau vede lucruri care nu sunt reale (halucinatii) 
    - lipsa de interes pentru activitatile inconjuratoare sau separarea de prieteni si familie 
    - activitati repetate fara un scop anume, ca inchisul sau deschisul unei posete, impachetatul si despachetatul hainelor, repetarea unor intrebari 
    - agresiune fizica sau verbala 
    - imposibilitatea de a controla anumite impulsuri, ce pot duce la actiuni nepotrivite 
    - boala Alzheimer de obicei nu afecteaza capacitatea motorie fina (de exemplu abilitatea de a inchide si a deschide nasturii sau utilizarea ustensilelor) sau simtul tactil. 

    O persoana care are simptome motorii (slabiciune musculara la nivelul mainilor sau tremuraturi ale mainilor) sau simptome senzoriale (senzatie de amorteala) probabil au alta afectiune decat boala Alzheimer. 
    Boala Parkinson sau scleroza in placi se pot manifesta prin simptome motorii alaturi de dementa. 

    Alte boli cu simptome asemanatoare bolii Alzheimer sunt: 
    - alte tipuri de dementa, ca dementa provocata de infarcte multiple 
    - dementa insotita de malnutritie 
    - boli ale glandei tiroide, ca hipertiroidia sau hipotiroidia 
    depresia 
    - tulburarile vizuale sau auditive. 

    Mecanism fiziopatologic

    Cercetatorii au descoperit cateva modificari ce au loc la nivelul creierului persoanelor cu Alzheimer. Acestea includ : 
    - nivele scazute de acetilcolina in anumite zone cerebrale 
    - placi senile, ce sunt formate din aglomerari de celule nervoase anormale ce inconjoara depozite de amiloid (proteine anormale) si noduri neurofibrilare, gramezi de material ce intrerup structura normala a celulei nervoase. Placile senile si aceste noduri neurofibrilare se observa de obicei la autopsie. 

    Aceste modificari de la nivelul creierului pot provoca pierderile de memorie si celelalte simptome ale bolii Alzheimer. Nu se cunoaste cauza pentru care aceste modificari apar la unele persoane si la altele nu apar. 

    Boala Alzheimer progreseaza in timp, dar rapiditatea cu care progreseaza depinde de la o persoana la alta. Unele persoane pot avea manifestari minime pana in fazele tardive ale bolii. Alte persoane pierd capacitatea de a efectua activitatile zilnice precoce in timpul bolii. 
    Simptomele se accentueaza progresiv. La inceput boala se manifesta prin pierderi minore ale memoriei si progreseaza pana la probleme mentale si functionale severe si chiar moarte. 
    Simptomele sunt impartite de obicei ca cele care apar in faza initiala, de mijloc sau tardiva. Este dificil de precizat cat dureaza fiecare faza. 
    O persoana traieste in medie 8-10 ani dupa aparitia simptomelor.

    Faza initiala

    De obicei in faza initiala pesoana cu Alzheimer: 
    - devine confuza asupra orientarii si se pierde cu usurinta 
    - pierde abilitatea de a initia anumite activitati 
    - evita situatiile noi si nefamiliare 
    - are reactii intarziate si capacitate de memorare incetinita 
    - vorbeste mai rar decat in trecut 
    - are dificultati in manevrarea banilor si platirea facturilor 
    - are tulburari de judecata si ia decizii gresite 
    - poate avea tulburari de dispozitie si devine deprimat, iritabil sau nelinistit. 
    Aceste simptome sunt mai evidente de cele mai multe ori atunci cand persoana respectiva se afla intr-un loc sau o situatie noua, nefamiliara.

    Faza intermediara

    In faza intermediara a bolii Alzheimer bolnavul manifesta: 
    - probleme in recunoasterea familiei si prietenilor 
    - neliniste in special dupa-amiaza si seara 
    - probleme de citire, scriere si interpretarea numerelor 
    - probleme de gandire si de logica 
    - imposibilitatea de a gasi anumite cuvinte sau inventeaza povesti pentru a substitui ceea ce a uitat 
    - greutati in a se imbraca singur 
    - tulburari de dispozitie, se supara cu usurinta si devine ostil si nedispus la cooperare 
    - credinte false (deziluzii), suspiciuni (paranoia) si agitatie 
    - necesita ingrijire permanenta 
    - pierde orientarea temporala

    Faza tardiva

    In faza tardiva, avansata a bolii Alzheimer, pacientii: 
    - nu-si mai amintesc cum sa se spele, sa se imbrace, sa mearga la baie sau sa manance fara ajutor. Aceste persoane pot fi nevoite sa stea in pat sau in scaunul cu rotile din cauza ca uita sa mearga 
    - pierd abilitatea de a mesteca sau inghitii 
    - au probleme cu mentinerea echilibrului sau cu mersul si din aceasta cauza cad frecvent 
    - devin extrem de confuze seara si au insomnii 
    - nu pot comunica prin cuvinte 
    - pierd controlul vezicii urinare sau controlul intestinal (incontinenta). 
    In timpul perioadei tardive a bolii Alzheimer, bolnavii devin mai predispusi la alte afectiuni. In anumite cazuri pot aparea crize. Moartea apare ca o complicatie a pneumoniei datorita imobilizarii la pat.

     Consult de specialitate

    Boala Alzheimer are tendinta de a evolua lent. In cazul in care simptome precum confuzia sau alte modificari ale abilitatilor mentale se instaleaza brusc, in interval de zile sau ore, problema poate fi delirium tremens, o boala ce necesita tratament de urgenta. 

    Este indicat consultul de urgenta cand: 
    - simptomele de genul scurtarea atentiei, tulburarile de memorie sau halucinatiile se instaleaza destul de rapid, in interval de ore sau zile 
    - la un bonav cu Alzheimer apare o schimbare brusca de comportament sau simptomele se inrautatesc brusc. 

    Se indica programarea pentru consult atunci cand: 
    - simptomele de genul scurtarea perioadei de atentie, tulburarile de memorie sau deziluziile se instaleaza treptat in decurs de cateva saptamani sau luni 
    - pierderea memoriei sau alte simptome incep sa interfere cu munca sau viata sociala a persoanei respective sau in cazul in care simptomele pot determina injurii ale persoanei respective.

     Medici specialisti recomandati

    Medicul de medicina de familie 
    Medicul internist 
    Medicul de geriatrie 
    Medicul neurolog 
    Medicul psihiatru

     

    Investigatii

    Diagnosticul de boala Alzheimer se pune dupa eliminarea altor posibile boli. Medicul specialist va cauta alte cauze de dementa, inainte de a pune diagnosticul de boala Alzheimer. 
    Este important sa se elimine diagnosticul de delirium atunci cand simptomele se instaleaza brusc, deoarece delirium tremens este o afectiune ce necesita terapie de urgenta. 
    Simptomele de genul confuziei si pierderilor de memorie pot sa apara si in sindroamele depresive. Depresia este relativ frecventa printre persoanele in varsta, dar este destul de greu de recunoscut. Aceasta poate fi tratata cu succes medicamentos si prin terapie psihologica. 
    Boala Alzheimer este diagnosticata in urma istoricului medical si examenului fizic. Aditional se fac examinari ale statusului mental si evaluarea starii de sanatate mentala. Aceste examinari presupun actiuni simple pentru verificarea orientarii. De obicei este indicat ca in timpul examinarii sa fie prezent si un membru al familiei sau o persoana apropiata pacientului. Membrul familiei poate da detalii asupra vietii de zi cu zi a pacientului, memoria acestuia si modificarile de personalitate. 
    Investigatii, ca tomografia computerizata (CT) sau rezonanta magnetica nucleara (RMN) sunt folosite pentru vizualizarea modificarilor de la nivelul creierului, ce pot fi legate de memorie si de instalarea bolii Alzheimer. Alte doua investigatii imagistice, tomografia cu emisie de pozitroni (PET) si tomografia cu emisie de foton (SPECT) sunt utile in anumite cazuri, dar nu sunt efectuate de rutina.

    Teste de laborator

    La un numar mic de pacienti dementa are alte cauze decat boala Alzeimer. Teste de laborator pot fi efectuate pentru a exclude alte cauze posibile pentru simptomele pacientului. Simptome asemanatoare cu cele din boala Alzheimer pot sa apara in boli insotite de dezechilibru mineral, boli hepatice, nivele anormale ale hormonilor tiroidieni, probleme de nutritie ca deficitele de folati si vitamina B12. Tratarea acestor boli poate produce o incetinire sau o reversibilitate a declinului mental. 
    Analizele de sange utile pentru a diagnostica aceste afectiuni sunt: 
    - hemoleucograma, care evidentiaza numarul si tipul celulelor din sange si ajuta la punerea diagnosticului 
    - teste functionale hepatice (ALT, AST, fosfataza alcalina, bilirubina) ce diagnosticheaza afectiunile hepatice 
    - dozarea acidului folic (folatilor). Acidul folic este necesar in producerea atat a celulelor rosii cat si a celulelor albe din sange 
    - concentratia vitaminei B12 in sange. Vitamina B12 este utila in productia celulelor rosii din sange si in mentinerea sanatatii sistemului nervos 
    - dozarea electrolitilor si nivelul glicemiei (sodiu, potasiu, creatinina, glucoza, calciul). Electrolitii sunt utili in mentinerea balantei fluidelor in organism la un nivel optim si mentinerea functiilor normale (de exemplu ritmul cardiac, contractiile musculare si functionarea neuronilor) 
    - teste functionale tiroidiene. Nivele anormale ale hormonilor tiroidieni sunt o cauza comuna de simptome ca pierderea memoriei, confuzie, letargie si alte simptome de dementa la persoanele in varsta. Terapia medicamentoasa amelioreaza simptomele la persoanele cu tulburari ale functiei tiroidiene 
    - screeningul pentru sifilis. Dementa apare in ultima faza a sifilisului (sifilisul tertiar). In cazul in care persoana a avut sifilis cu mult timp in urma si acesta nu a fost tratat corespunzator, boala poate progresa pana la afectarea comportamentala si pot aparea tulburari ale inteligentei. Desi sifilisul este o boala din ce in ce mai rara, se fac teste pentru determinarea lui, deoarece aceasta este o boala curabila 
    - testul de detectare al virusului imunodeficientei umane (HIV). SIDA netratata poate cauza simptome ca tulburari de personalitate sau probleme de concentrare 
    Investigatii imagistice ca tomografia computerizata sau rezonanta magnetica nucleara sunt efectuate pentru a exclude alte cauze atunci cand diagnosticul este nesigur. 
    Se poate efectua o electroencefalograma (EEG) pentru a monitoriza activitatea electrica a creierului in cazul in care in istoricul pacientului sunt fenomene convulsivante
    In unele cazuri se efectueaza autopsia cu examinarea creierului pentru a evidentia modificarile produse la acest nivel ce pot indica boala Alzheimer. Desi autopsia este singurul mod de a pune cu certitudine diagnosticul de boala Alzheimer, in fazele initiale ale bolii modificarile pot sa nu fie extrem de clare pentru a pune diagnosticul. Autopsia este rar necesara, dar poate fi facuta atunci cand familia doreste sa stie cu siguranta daca a fost sau nu Alzheimer.

    Depistare precoce

    In acest moment nu exista screening pentru Alzheimer. Este dificil de diagnosticat aceasta boala in stadiile initiale. Totusi simptomele de declin mental nu trebuiesc ignorate si puse pe seama imbatranirii. Testele genetice pentru detectarea genei pentru apolipoproteina E-4 pot deveni utile pe masura ce se vor cunoaste mai multe lucruri despre cauzele genetice ale afectiunii. Aceste teste nu sunt folosite la nivel larg in acest moment.

    Tratament

    Desi nu exista un tratament care sa vindece boala Alzheimer, exista multe mijloace de a mentine calitatea vietii bolnavului si a mentine starea de activitate a persoanei.

    Tratament initial

    In prima faza, imediat dupa diagnosticarea bolii Alzheimer se administreaza inhibitori de colinesteraza. Aceste substante, printre care hidroclorhidrat de donazepil, galantamina si rivastigmina, pot imbunatati temporar memoria si gandirea afectate de boala. Efectele acestor medicamente nu sunt spectaculoase si pot sa nu imbunatateasca simptomele la unii pacienti. Desi inhibitorii de colinesteraza scad intensitatea simptomelor, ei nu incetinesc progresia bolii. Cu toate acestea expertii recomanda inhibitorii de colinesteraza ca prima linie in tratament. 
    Un alt medicament, numit memantin, poate fi folosit singur sau in asociere cu inhibitorii de colinesteraza pentru tratarea simptomelor moderate sau severe de confuzie sau pierdere a memoriei provocate de boala Alzheimer. Memantinul actioneaza altfel decat inhibitorii de colinesteraza, dar nici acest produs nu incetineste progresia bolii.

    Alt aspect important al terapiei initiale reprezinta detectarea si tratarea altor probleme medicale asociate bolii Alzheimer. De exemplu, depresia apare la aproximativ 50% din pacientii cu Alzheimer, in special in primele faze ale bolii atunci cand acestia sunt constienti de diagnostic si de prognosticul prost. Depistarea si tratarea acestor conditii asociate ca depresia poate minimiza infirmitatea si maximiza abilitatile restante ale pacientului. 

    In faza tratamentului initial trebuie clarificate anumite aspecte alaturi de familie: 
    - ingrijirea de care are nevoie pacientul 
    - persoana sau persoanele care-l vor avea in grija si supraveghere pe pacient pe masura ce boala va avansa 
    - aspectele bolii pe masura ce aceasta va avansa 
    - planning-ul pentru terapia si ingrijirea bonavului. 

    Educarea familiei sau a persoanelor care au in grija un bolnav cu Alzheimer este esentiala pentru oferirea ingrijirii optime. Ingrijitorii trebuiesc educati cu privire la problemele ce pot aparea si la evolutia bolii.

    Tratament de intretinere

    Terapia cu inhibitorii de colinesteraza se continua pana cand nu mai este eficienta. Aceste medicamente sunt eficiente timp mai indelungat la unele persoane decat la altele. Inhibitorii de colinesteraza sunt intrerupti in momentul in care pacientul nu tolereaza efectele adverse ale acestor medicamente. 
    Examinarea fizica periodica de catre un medic specialist evalueaza raspunsul pacientului la terapie, detecteaza problemele nou aparute, monitorizeaza simptomele si ofera educatie continua familiei sau persoanelor care se ocupa de ingrijirea bolnavului. Pe masura ce boala progreseaza se revizuieste tratamentul si se analizeaza tulburarile de comportament sau alte probleme aparute. Ghidurile medicale indica consultul la 6 luni sau mai putin in cazul in care apar probleme. 

    Este importanta examinarea pentru detectarea altor boli. 
    Tulburarile de vedere si de auz, artrita, afectiuni ale glandei tiroide, bolile renale sunt probleme frecvent aparute la persoanele in varsta si pot agrava simptomele date de boala Alzheimer. Artrita face dificila deplasarea fara ajutor; tulburarile de vedere sau de auz pot determina agitatie, anxietate sau imposibilitate de comunicare. Tratarea acestor afectiuni creste calitatea vietii bolnavului si usureaza sarcina ingrijitorului. 

    Majoritatea pacientilor cu Alzheimer pot fi ingrijiti la domiciliu de un membru al familiei sau un prieten, cel putin pana cand boala devine severa. Terapia de intretinere se bazeaza pe maximizarea abilitatilor persoanei pe masura ce acestea se modifica si pe rezolvarea problemelor pe masura ce acestea apar. Sarcinile ingrijitorilor variaza de la mentinerea unui mediu inconjurator sigur si imbracarea bolnavului in fiecare zi pana la gasirea unor solutii de a rezolva sau minimiza tulburarile de comportament, ca tulburarile deviante si de somn. Nu exista o terapie singulara care sa fie utila la toti bolnavii. Succesul ingrijirii depinde si de implicarea persoanei ce se ocupa de ingrijire in luarea de decizii cu privire la tratament. Aceste decizii il vor afecta atat pe bolnav cat si pe ingrijitor.

    Tratament instadiile avansate

    Pe masura ce boala avanseaza, asigurarea ingrijirii devine din ce in ce mai dificila. Asigurarea ingrijirii unei persoane cu Alzheimer este un lucru dificil, indiferent de pregatire sau de devotament fata de persoana bolnava. Internarea bolnavului intr-o institutie poate fi o decizie foarte dificil de luat, dar in unele cazuri institutiile specializate in tratarea acestor bolnavi pot fi cea mai buna solutie.

    Tratament instadiile terminale

    Deoarece boala Alzheimer evolueaza si simptomele se inrautatesc in timp unele persoane aleg sa discute anumite probleme legate de ingrijirea pe care o vor si de problemele legale ce o sa apara. Aceste persoane aleg sa-si scrie sau sa spuna dorintele atata timp cat inca sunt in deplinatatea facultatilor mintale. Unii bolnavi doresc sa incerce toate terapiile ce prelungesc viata, pe cand altii prefera masurile care mentin confortul fara a prelungi viata. 

    Tratament ambulator (la domiciliu)

    Majoritatea persoanelor in momentul diagnosticarii bolii Alzheimer trec prin stari de furie, spaima, depresie, anxietate si ingrijorare in legatura cu viitorul. 
    Desi boala evolueaza de-alungul timpului, anumite persoane sunt capabile sa-si continue activitatile obisnuite timp de mai multi ani, chiar daca la un nivel redus. 

    Probleme frecvente cu care se confrunta persoanele cu Alzheimer si familia acestora sunt: 
    - daca sa mai conduca masina sau nu. Persoanele in fazele precoce de boala trebuiesc investigate periodic pentru a se stabili daca pot sau nu sa conduca in siguranta. Membrii familiei pot detecta modificari in comportamentul la volan prin simpla calatorie in masina 
    - masurile legale si financiare ce trebuiesc luate. In perioada urmatoare diagnosticarii bolii este indicata scrierea unui testament si desemnarea unui avocat. 

    Aceste masuri sunt dovada ca dorintele privind terapia sunt documentate. 
    In fazele initiale ale dementei sunt utile urmatoarele sfaturi: 
    - realizarea sarcinilor in concordanta cu abilitatile. Efectuarea anumitor activitati poate dura mai mult timp decat in trecut dar daca persoana este hotarata sa faca acea activitate este indicat sa continue. Se recomnada anumite schimbari. De exemplu, in cazul in care gatitul devine o problema, se recomanda alte activitati care sunt realizabile, ca ajutorul la cumparaturi, planificarea sau asezarea mesei sau realizarea de retete mai usoare 
    - modificarea caminului in asa fel incat acesta sa fie un loc sigur. De exemplu stabilizarea covoarelor cu ajutorul unor cuie, punerea de suprafete nederapante in cada, asigurarea aragazului cu stingator automat pentru flacara, in cazul in care exista probleme de memorie. Evaluarea riscului de ranire in cazul in care se continua gatitul 
    - asigurarea unei alimentatii sanatoase. Este important ca dieta zilnica a persoanei cu Alzheimer sa contina fructe, legume si cereale. In cazul in care greutatea este mica si nu se reuseste cresterea ei se indica suplimentele nutritive. Unele persoane cu dementa au tulburari de somn. Este indicat sa se evite somnul din timpul zilei si sa se faca exercitii fizice ziua, iar inainte de culcare sa se bea un pahar cu lapte cald sau ceai fara cafeina 
    - programarea activitatilor in momentele din zi in care capacitatile intelectuale sunt maxime. Poate fi indicata creerea unei rutine care sa nu varieze mult de la o zi la alta. Persoana poate fi mai putin frustrata daca activitatile se efectueza dupa un anumit orar sau program zilnic 
    - rezolvarea problemelor de memorie in mod creativ. Utilizarea de liste, etichete sau alte modalitati care sa ajute la amintirea anumitor lucruri. Notarea activitatilor zilnice pe un calendar sau o agenda si pozitionarea acesteia intr-un loc vizibil 
    - inainte de a merge intr-un loc este indicat sa se noteze pe un biletel locul unde se intentioneaza sa se mearga, adresa si modul de intoarcere acasa, chiar daca au mai fost efectuate de mai multe ori in trecut aceste activitati. Este indicat ca iesirile sa se faca sub insotire daca este posibil 
    - pastrarea activitatii, mentinerea unei vieti active si implicarea in mai multe lucruri incetineste deteriorarea abilitatilor mentale. 

    Informatii pentru persoanele care ingrijesc bolnavii cu Alzheimer

    Majoritatea pacientilor cu Alzheimer sunt ingrijiti la domiciliu de membrii familiei sau de prieteni. Ingrijirea unei persoane cu Alzheimer poate fi un lucru epuizant atat din punct de vedere fizic cat si emotional, dar exista modalitati de a face mai usoara aceasta perioada de ingrijire. 
    Una dintre cheile catre succes este reprezentata de educarea ingrijitorului. Pot fi luate masuri pentru a maximiza abilitatile restante ale bolnavului, pentru a stapani problemele ce apar pe parcurs si a imbunatati calitatea vietii bolnavului cat si a ingrijitorului. Trebuie retinut ca ingrijirea unei persoane poate fi o experienta pozitiva atat pentru ingrijitor cat si pentru bolnav. 

    In cazul ingrijirii unui bolnav cu Alzheimer, scopul este de a mentine sanatatea si siguranta pacientului. Un mediu sigur, alimentatie corespunzatoare, somn regulat, igiena corespunzatoare si rezolvarea promta a altor afectiuni medicale sunt importante pentru binele general al pacientului. 
    Realizarea unui mediu inconjurator sigur, prin ordonarea camerelor, utilizarea de incuietori la usi si la dulapuri. 
    Mentinerea unei nutritii corespunzatoare se realizeaza prin transformarea mesei intr-o experienta pozitiva. Poate fi necesar sa se serveasca alimente ce pot fi mancate cu mana, ce pot fi mai usor manevrate de persoana cu Alzheimer. Se indica acompanierea pe tot parcursul mesei si limitarea posibilitatilor alimentare pentru a scadea confuzia. 

    Tulburarile de somn se rezolva prin descurajarea somnului in timpul zilei si administrarea unui pahar de lapte cald inainte de culcare. 
    Incontinenta vezicala cat si cea fecala se rezolva prin incurajarea mersului la toaleta de mai multe ori in timpul zilei si restrictia lichidelor inainte de culcare.

    Rezolvarea problemelor comportamentale si de pierdere a abilitatilor mentale reprezinta cea mai mare provocare pentru persoanele ce ingrijesc un bolnav cu Alzheimer. Strategiile pentru abordarea acestor probleme nu duc la eliminarea lor, dar le fac mai usor de acceptat. 
    Maximizarea abilitatilor restante. Persoana bolnava trebuie lasata sa ia decizii atata timp cat inca mai poate face acest lucru. 
    Persoana trebuie ajutata sa se descurce mai usor in mediul inconjurator. Se pun etichete pe obiectele inconjuratoere si se inconjoara pacientul cu obiecte familiare de genul fotografiilor. 

    Intelegerea modificarilor comportamnetale. Tulburarile comportamentale pot aparea la pacientii cu Alzheimer. Trebuie reamintit trecutul persoanei si trebuie interpretat daca nu cumva acele manifestari reprezinta modalitatea persoanei de a continua activitatile sau obiceiurile din trecut. 
    Abordarea agitatiei. Trebuie indepartate elementele distractive si trebuie mentinut un ton scazut in discutiile cu bolnavul.
    Abordarea simptomelor de agitatie si dezorientare aparute seara se realizeaza prin aprinderea luminilor in casa si prin impunerea unei activitati pe care bolnavul sa-si focalizeze energia. 

    Realizarea unei bune comunicari. De exemplu nu trebuiesc avute discutii in contradictoriu cu bolnavul. Trebuie oferite asigurari si trebuie canalizata atentia acestuia asupra altor activitati. Se inidica folosirea de cuvinte si propozitii simple, usoare si familiale. 
    Este de asemenea foarte important ca sanatatea si abilitatile persoanei ce se ocupa de ingrijire sa fie pe primul loc. Exista anumite organizatii care ofera suport persoanelor ce se ocupa de ingrijirea bolnavilor cu Alzheimer.

    Plasarea in camine

    Ingrijirea la domiciliu a persoanelor cu Alzheimer nu este totdeauna posibila. Chiar si in cazul in care aceasta ingrijire este posibila in fazele initiale, pe masura ce boala progreseaza, devine dificil de realizat ingrijirea la domiciliu pe masura ce se dezvolta noi tulburari de comportament sau apar alte probleme de sanatate ce nu pot fi rezolvate acasa. De asemenea, persoana ce se ocupa de ingrijire poate dezvolta probleme de sanatate sau ingrijirea bolnavului poate deveni extrem de dificila. 
    Exista institutii ce pot fi luate in calcul la un anumit moment, deoarece bolnavii cu Alzheimer vor avea nevoie de ingrijire permanenta 24 de ore in fazele avansate. Luarea unei decizii cu privire la internarea intr-un camin sau institutie de ingrijire poate fi foarte greu de luat.

    Tratament medicamentos

    In prima faza, imediat dupa diagnosticarea bolii Alzheimer se administreaza inhibitori de colinesteraza. Aceste substante, printre care hidroclorhidrat de donazepil, galantamina si rivastigmina, pot imbunatati temporar memoria si gandirea afectate de boala. Efectele acestor medicamente nu sunt spectaculoase si pot sa nu imbunatateasca simptomele la unii pacienti. Desi inhibitorii de colinesteraza scad intensitatea simptomelor, ei nu incetinesc progresia bolii. Cu toate acestea expertii recomanda inhibitorii de colinesteraza ca prima linie in tratament. 
    Un alt medicament, numit memantin, poate fi folosit sigur sau in asociere cu inhibitorii de colinesteraza pentru tratarea simptomelor moderate sau severe de confuzie sau pierdere a memoriei provocate de boala Alzheimer. Memantinul actioneaza altfel decat inhibitorii de colinesteraza, dar nici acest produs nu incetineste progresia bolii. 
    Decizia principala in cazul terapiei medicamentoase nu este dacat sa foloseasca sau nu anumite medicamente pentru tratarea tulburarilor functiilor mentale, ci momentul in care tratamentul trebuie inceput si mai tarziu momentul in care acesta trabuie incetat. Medicatia trebuia inceputa din momentul diagnosticarii bolii. Cu toate astea, simptomele pacientului pot sa nu se amelioreze prin medicatie, deoarece aceste terapii nu functioneaza la toate persoanele. In cazul in care medicamentele sunt eficiente se va continua administrarea lor pana in momenul in care efectele adverse sunt mai puternice decat beneficiile sau in momentul in care aceste medicamente nu mai au nici un efect.

    Vitamina E este un antioxidant ce ajuta la protectia nervilor impotriva deteriorarii si imbunatateste functionarea celulelor nervoase. Studii recente au sugerat ca vitamina E poate intarzia pierderea abilitatilor de a realiza activitati zilnice de genul imbracatului sau spalatului, dar nu imbunatateste memoria bolnavilor cu Alzheimer. In cazul in care administrarea se face in doze recomandate acest tratament este sigur, putin costisitor si eficient la unele persoane. 
    Un alt medicament, numit selegilina a fost folosit in tratamentul problemelor de gandire si de memorie din cadrul bolii Alzheimer. Acest medicament este folosit frecvent in tratamentul bolii Parkinson si nu este la fel de eficient in tratamentul bolii Alzheimer ca alte medicamente.

    Tratamentul tulburarilor de comportament

    In unele cazuri, anumite terapii medicamentoase pot rezolva tulburarile de comportament sau simptomele ce cauzeaza disconfortul pacientului cu Alzheimer sau al ingrijitorului. Aceste medicamente se folosesc de obicei atunci cand alte mijloace au dat gres. De exemplu in cazul insomniilor aparute chiar si dupa exercitii fizice si evitarea somnului din timpul zilei, poate fi necesar tratamentul medicamentos. 

    In cazul tulburarilor de comportament, dupa epuizarea altor mijloace se indica administarea de tranchilizante. Aceste medicamente sunt indicate atunci cand: 
    - un anumit comportament este daunator bolnavului sau persoanelor din jurul acestuia 
    - eforturile prin care se abordeaza tulburarile de comportament, de genul schimbarilor de mediu sau asigurarea unei rutine au esuat 
    - comportamentul este intolerabil pentru persoana care-l ingrijeste pe bolnav 
    - bolnavul are dificultati in a face diferenta intre real si ireal (psihoza). Psihoza cauzeaza credinte false (deziluzii) sau halucinatii.

    Tratamentul dementei

    Depresia apare la aproximativ 50% dintre bolnavii cu boala Alzheimer. 
    Este in general comuna in fazele initiale ale bolii. Antidepresivele diminua simptomele depresiei si imbunatatesc calitatea vietii, dar nu incetinesc progresia bolii Alzheimer.

    Tratamentul altor cauze de dementa

    Anumite afectiuni de genul hipertensiunii arteriale (ce determina dementa vasculara), afectiunilor tiroidiene sau boala Parkinson, contribuie la dementa persoanelor in varsta cu Alzheimer. Unele dintre aceste afectiuni raspund la tratament medicamentos. 
    Inhibitorii de colinesteraza pentru tratamentul declinului mental din boala Alzheimer. 
    Memantin, un medicament nou introdus in tratamentul bolii Alzheimer, pentru tratarea pierderilor de memorie si confuziei moderate sau severe. 
    Tranchilizante pentru tratarea anxietatii, agitatiei sau comportamentului ostil, tulburarilor de somn, deziluziilor, paranoiei si halucinatiilor. 
    Selegilina utilizata in tratarea tulburarilor de memorie si de gandire. 

    Tratament chirurgical

    Nu exista in mometul de fata tratament chirurgical pentru boala Alzheimer.

    Terapii alternative

    Tratamentul cu anumite plante, de genul ginkgo-biloba sunt considerate experimetale. 
    Alte terapii de genul terapiei cu lumina, aromoterapia si exercitii fizice, pot ajuta la diminuarea tulburarilor comportamentale de genul agitatiei, dar trebuiesc efectuate numai sub supraveghere. 

    Aromoterapia. Un studiu efectuat pe un numar redus de pacienti a demonstrat ca aceasta terapie, atunci cand este folosita sub forma unui lotiuni cu uleiuri esentiale, poate fi utila in reducerea agitatiei la persoanele cu dementa severa. Totusi pentru a i se dovedi eficacitatea sunt necesare mai multe studii. 
    Terapia cu lumina. Acest tratament este folosit deseori pentru tratarea depresiei. Poate fi util in tratarea depresiei, agitatiei sau insomniilor asociate cu boala Alzheimer. Persoanele sunt expuse fie la lumina naturala fie la lumina artificiala timp de cateva ore in fiecare dimineata sau seara pentru diminuarea depresiei. 
    Exercitiile fizice usoare de genul, mersul pe jos sau innotatul pot de asemenea diminua simptomele de depresie cauzate de boala Alzheimer. 
    O alta posibilitate de a reduce agitatia este ascultarea unei muzici relaxante in timpul mesei sau a baii. 

    De retinut!

    Terapiile alternative pentru boala Alzheimer, de exemplu administrarea de ginkgo biloba necesita cercetari suplimentare. Eficacitatea acestor terapii si efectele adverse ale lor nu sunt cunoscute in totalitate. Este necesar consultul medicului inainte de a incepe o astfel de terapie. 

     

    Profilaxie

    Sus

    Pana in acest moment nu se cunosc mijloace de prevenire a bolii Alzheimer. 
    Desi nici o substanta nu a fost dovedita ca previne boala Alzheimer, cercetatorii studiaza posibilitatile ca anumite substante sa reduca riscul de dezvoltare a bolii sau sa intarzie instalarea ei. Aceste substante sunt: 
    - vitamina E si alti antioxidanti in cantitati moderate 
    - in cazul in care se diagnosticheaza nivele crescute de homocisteina se indica cresterea aportului de acid folic si vitamina B6 si B12 
    - antiinflamatorii nesteroidiene, ca indometacinul, ibuprofenul, naproxenul sau aspirina in doze zilnice 
    - statinele, medicamente folosite in mod obisnuit pentru scaderea colesterolului seric. 

    Exista putine dovezi asupra faptului ca mentinerea unei activitati intelectuale continue ar diminua riscul de dezvoltare al bolii Alzheimer. Anumite activitati ca cititul cu regularitate al ziarului, cartilor, revistelor, jucatul de carti sau alte jocuri, rezolvarea rebusurilor, vizitele la muzeu sau chiar privitul activ la televizor sau ascultatul la radio pot ajuta la evitarea dezvoltarii simptomelor bolii Alzheimer. Desi aceasta teorie de "foloseste sau pierzi" nu este dovedit ca ar fi eficienta, dar nu exista dovezi ca aceste activitati de folosire a intelectului ar fi daunatoare. 

    Pe masura ce se descopera cauzele bolii Alzheimer se vor descoperi si mijloace de prevenire a ei. Medicamentele ce sunt in momentul de fata in studii folosite pentru prevenirea formarii placilor de amiloid si a formatiunilor neurofibrilare, pot fi folosite in viitor la persoanele cu risc de Alzheimer. 
    Se fac cercetari cu privire la crearea unui vaccin pentru Alzheimer

    Read more »
  • Sifilis

    Sifilis

    boala infectioasa transmisibila pe cale sexuala cauzata de o bacterietreponema pallidum.
    Treponema palida este o spirocheta, bacterie de forma helicoidala, deosebit de mobila multumita aparatului sau locomotor intern. Descoperirea ei dateaza din 1906.

    Cauze - In mai mult de 95% din cazuri, transmisia se face pe cale sexuala. Microbul patrunde in organism prin zgarieturile pielii sau ale mucoaselor. Aceasta explica de ce raporturile sexuale cu o persoana infectata pot sa nu fie contaminante daca mucoasa partenerului este sanatoasa. Sifilisul este o poarta de intrare pentru H.I.V. (virusul cauzator al SIDA), din cauza eroziunilor sau ulceratiilor anogenitale pe care le produce. Alte cazuri de contaminare privesc, in principal, personalul care acorda ingrijiri. Ele sunt provocate de contactele cutanate, de intepaturile sau de taieturile accidentale. Contaminarea fetoplacentara (a fatului de catre mama, prin intermediul placentei) se produce, in general, in cursul celei de a doua jumatati a perioadei de sarcina, doar in mod exceptional inainte de luna a 4-a.

    Simptome si semne - Incubatia (perioada in timpul careia aceasta bacterie se instaleaza in organism si care precede aparitia semnelor bolii) dureaza de la doua la sase saptamani. Infectia evolueaza in continuare in trei stadii. 
    - Stadiul primar este caracterizat prin aparitia unui sancru, mica ulceratie cu diametrul de 3 pana la 5 milimetri, in majoritatea timpului nedureroasa, amplasata pe o baza indurata (foarte tare la palpare). Leziunea, foarte contagioasa deoarece in ea sunt foarte multe bacterii, se afla la punctul de inoculare, de cele mai multe ori pe organele genitale (glandul, corpul membrului viril, scrotul, colul uterin, vulva, anusul), uneori intr-o zona extragenitala (buzele, limba, gingiile, amigdalele etc). Din cauza micii sale dimensiuni sau a localizarii sale, sancrul trece de multe ori neobservat. El se asociaza cu o adenopatie (umflarea ganglionilor limfatici) nedureroasa in aceeasi zona. Sancrul dispare in una pana la trei luni si, sub tratament, in una pana la trei saptamani; adenopatia si induratia persista in schimb timp de mai multe luni.
    - Stadiul secundar consta in eruptii cutanate asociate unui sindrom gripal (febra, oboseala, curbaturi, dureri de cap) si o poliadenopatie (umflare generalizata a ganglionilor limfatici). Acest stadiu survine la doua luni pana la patru ani dupa inceputul bolii. Aceasta prima eruptie (prima inflorire, ori sifilisul secundar precoce sau florid) este o rozeola (pete rozalii) adesea putin vizibila. O a doua eruptie (a doua inflorire, sau sifilisul secundar tardiv) consta in sifilide, mici ridicaturi brun-rosietice infiltrate, adesea macerate. Aparitia lor se asociaza adesea cu semne generale (febra, dureri de cap, oboseala), cu o atingere hepatica cu icter, cu dureri osoase. In timpul acestei perioade, o atingere renala (glomerulonefrita) sau oculara (scaderea acuitatii vizuale) este, de asemenea, posibila, la fel ca si o atingere cutanata (altemanta petelor inchise la culoare si a petelor decolorate in jurul gatului, denumite colierul lui Venus). Stadiului secundar ii urmeaza o perioada in timpul careia subiectul infectat nu prezinta nici un semn de infectie. Aceasta perioada de latenta poate dura pana la mai multe zeci de ani. In anumite cazuri, sifilisul este latent din capul locului , adica nu se manifesta nici prin sancru, nici prin vreun alt simptom obisnuit al sifilisului primar sau secundar 
    - Stadiul tertiar consta in gome, nodozitati moi care evolueaza spre ulceratii. Acestea pot afecta ori dermul, sub forma unor mici ridicaturi rotunde, ori hipodermul; ele sunt atunci voluminoase si sunt amplasate pc gambe, pe brate, pe fata, pe pielea capului si pe piept. Atunci cand sunt localizate pe mucoase, gomele sunt susceptibile sa antreneze importante distrugeri osteocartilaginoase. Ele pot, de asemenea, sa afecteze oasele si viscerele: sifilisul cardioaortic antreneaza in unele cazuri o insuficienta aortica; atingerea coronarelor este raspunzatoare de angina pectorala, chiar de infarct. Sunt posibile complicatii neurologice: sindrom psihiatric care defineste paralizia generala (micsorarea tuturor facultatilor intelectuale sau, din contra, exaltarea acestor facultati insotita de activitate psihomotorie), tremuraturi, dificultati ale elocutiunii, absenta a contractiei pupilelor (semnul lui Argyll Robertson). Mai tarziu poate surveni un tabes, atingere a maduvei spinarii care se traduce prin tulburari ale sensibilitatii profunde, o incoordonare motorie (mers ataxic) si dureri viscerale fulgurante. 
    - Sifilisul congenital priveste copiii nascuti sifilitici, boala fiindu-le transmisa de catre mama lor in timpul sarcinii; ea poate evolua in doua modalitati diferite. Sifilisul congenital precoce se manifesta, in cursul primilor doi ani de viata, prin atingeri ale pielii si mucoaselor, oaselor, ficatului, splinei, rinichilor, plamanilor si ochilor. Sifilisul congenital tardiv apare intre cinci si zece ani si se traduce prin atingeri ale pielii si mucoaselor (perforatia palatului), ochilor, urechilor, dintilor, articulatiilor si sistemului nervos.

    Diagnostic - Acesta trebuie sa fie confirmat printr-o proba categorica, ea putand fi punerea in evidenta fie a treponemei in leziuni (examen direct la microscop a serozitatii sancrului sau a placilor mucoase), fie a antigenelor specifice treponematozelor, antigene aflate in serul sangvin. In al doilea caz, se utilizeaza actualmente reactiile de imunofluorescenta si de hemaglutinare pasiva (TPHA); testul clasic de imobilizare a treponemelor sau testul lui Nelson nu mai este deloc practicat din cauza costului sau ridicat. Mai exista si inca alte reactii (Bordet-Wassermann, VDRL), care permit sa se detecteze antigenele cardiolipinice, dar care mai pot fi pozitive si in cursul altor afectiuni (boli autoimune).

    Tratament - Acesta se bazeaza pe administrarea de penicilina sau, in caz de alergie la penicilina, de tetraciclina. Daca boala este tratata precoce, o doza unica, masiva, de penicilina este suficienta pentru vindecare. In caz contrar, poate fi necesar sa se urmeze tratamentul timp de mai multe saptamani. Acesta trebuie sa fie intreprins cat mai devreme posibil, cu scopul de a rupe lantul contaminarii si de a evita constituirea de leziuni viscerale tertiare, care sunt deosebit de grave. Este posibila o recontaminare.

    Prevenire - Bolnavii de sifilis nu pot transmite boala decat in timpul stadiilor primare si secundare. Prevenirea consta in depistarea sistematica si in tratamentul partenerilor sexuali ai bolnavilor. Sifilisul este o boala cu declaratie obligatorie.
    Sinonim: lues.

    Read more »
  • Sida

    Sida

    Faza grava si tardiva a infectiei cu virusul imunodeficientei umane (H.I.V.1 si H.I.V.2). sida este abrevierea franceza pentru sindromul imunodeficientei dobandite echivalentul in limba engleza este AIDS. H.I.V.1 si H.I.V.2 distrug uneleglobule albe, anume limfocitele T4 sau CD4, care constituie baza activa a imunitatii antiinfectioase. Aceasta distrugere provoaca in consecinta o deficienta a sistemului imunitar. Numele de sida, sau de SIDA declarata, se da formelor majore ale acestei deficiente imunitare: scaderea numarului de limfocite T4 sub 200 pe milimetrul cub desange - numarul normal al acestora fiind intre 800 si 1000. O persoana seropozitiva la h.i.v. (al carei sange contineanticorpi specifici indreptati impotriva virusului hiv, ceea ce dovedeste infectarea sa cu acest virus) nu prezinta in mod obligatoriu semnele bolii. Ea este totusi purtatoare de virus si deci susceptibila sa il transmita.

    Istoric - Izolat in 1983 la Institutul Pasteur din Paris de catre echipa Prof Luc Montagnier, H.I.V. face parte din familia retrovirusurilor (virusuri cu A.R.N., capabile sa-l copieze pe acesta in A.D.N. proviral datorita unei enzime pe care o contine, reverstranscriptaza). In 1986, cercetatorii francezi au demonstrat existenta unui al doilea virus. Botezat H.I.V.2, cu structura apropiata de cea a lui H.I.V.1, a carui origine geografica se situeaza esentialmente in Africa de Vest. Nici pana in prezent nu exista certitudinea originii lui H.I.V.1, desi prevalenta sa este foarte mare in Africa Centrala.

    Propagarea SIDA - Primele manifestari diagnosticate de SIDA merg pana in anul 1981. 
    Actualmente se estimeaza (1997) ca mai mult de 14 milioane de persoane sunt infectate cu virusul, din care mai mult de jumatate (9 milioane) in Africa. Numarul de cazuri de SIDA declarata, din intreaga lume, este evaluat la aproape 1,6 milioane. Proportia printre acesti bolnavi, a subiectilor "cu risc", considerati multa vreme ca fiind singurii expusi infectiei (homosexualii masculini, toxicomanii utilizatori de seringi, transfuzatii), tinde sa scada, in timp ce proportia heterosexualilor afectati creste. Boala afecteaza actualmente mai ales femeile, care pot s-o transmita copilului lor atunci cand sunt gravide, si are drept consecinta cresterea numarului de cazuri de SIDA la copii. 

    Contaminarea - Transmiterea virusului SIDA se face in trei modalitati principale: pe cale sexuala (la nivelul mucoaselor genitale, fie ca este vorba de sperma, de lichid prostatic sau de secretii vaginale); pe cale sangvina (transfuzia sangelui sau a produselor sangvine contaminate, utilizarea de seringi infectate): pe cale transplacentara (de la mama seropozitiva la copil, in timpul sarcinii) si in cursul alaptarii materne. Virusul fiind, de asemenea, prezent in lacrimi si in saliva, este deci posibila o contaminare prin muscatura, precum si o contaminare in cazul unui sarut profund, in caz de leziuni ale mucoaselor bucale. Totusi, n-a fost raportat nici un caz de transmisie de acest tip.

    Calea sangvina -Este un mod de transmisie puternic contaminant, riscul fiind evaluat la 90%, fie ca este vorba de transfuzii, fie ca se intampla prin injectarea de droguri pe cale venoasa. De asemenea hemofilicii, care necesita injectari frecvente de produse de sange, au fost deosebit de afectati de SIDA pana cand s-au luat masurile preventive (verificarea si incalzirea produselor transfuzate) care sa puna capat acestei contaminari. Reutilizarea materialului medical (seringi de plastic, ace) fara sterilizarea lui, un act legat de penuria de material, este un factor subestimat de contaminare, a carui importanta ramane de evaluat si care justifica cea mai mare atentie, cel putin individuala. Transmisia prin acele de acupunctura sau prin cele de tatuaj si prin lamele de ras este posibila din punct de vedere teoretic.

    Calea sexuala -Este calea de contaminare cea mai raspandita, toate practicile sexuale putand fi contaminante in diferite grade. In tarile occidentale, ea priveste inca in principal homosexualii masculini, dar boala se propaga in sanul populatiei heterosexuale, mai cu seama in cursul raporturilor sexuale cu toxicomani deja contaminati. In tarile in curs de dezvoltare, propagarea se face in majoritate pe cale heterosexuala. Transmisia infectiei este favorizata de microtraumatismele mucoaselor si de bolile transmisibile sexual care antreneaza ulceratii la nivelul organelor sexuale, prin raporturile sexuale in perioada fluxului menstrual (perioada cea mai contaminanta la femeiaseropozitiva) si prin sodomie (coit anal), din cauza fragilitatii relative a mucoasei rectale. 
    Riscul de transmisie heterosexuala este mai putin important decat cel legat de homosexualitate. Este suficient un singur raport care sa fie contaminant. Se manifesta un dezacord in transmisia de la barbat la femeie si de la femeie la barbat, riscul parand sa fie mai mare pentru o femeie de a fi contaminata de catre un barbat decat invers. 

    Transmisia de la mama la copil -Procentajul de transmisie a virusului de la mama la fat in timpul sarcinii variaza dupa starea clinica a femeii gravide. Dupa studii efectuate in Europa, mai putin de 20% dintre copiii nascuti dintr-o mama seropozitiva, dar care inca nu prezinta simptomele bolii, ar fi la randul lor contaminati. In Africa, procentajul de transmisie constatat este de ordinul a 30 pana la 40%, acest fapt fiind legat probabil de afectiunile cu transmisiesexuala netratate, mai frecvente in Africa, si care favorizeaza penetrarea virala. 
    Toti copiii nascuti din mame seropozitive sunt seropozitivi la nastere, deoarece ei poarta anticorpii mamelor lor. Atunci cand nu sunt infectati, ei devin seronegativi spre varsta de 15 pana la 18 luni. Se poate incerca totusi sa se verifice daca este prezent chiar virusul incepand cu varsta de 3 luni, multumita tehnicilor de cultivare a virusurilor. Boala evolueaza lent (in vreo zece ani) la aproximativ 75% dintre copii si foarte rapid (in mai putin de 5 ani) la aproximativ 20% din cazuri. 
    Exista un risc de transmisie a H.I.V. prin laptele matern. Desi n-a fost inca posibil sa se masoare cu precizie,organizatia mondiala a sanatatii estimeaza ca la copiii hraniti la san de mamele seropozitive pana la 15% dintreinfectiile cu h.i.v. ar putea fi ocazionate de alaptare, oricum nerecomandata, in tarile occidentale, femeilor seropozitivesau bolnave de sida.

    Diferitele etape ale infectiei cu virus - O data intrat in limfocite, H.I.V. difuzeaza foarte rapid in organism. Acesta produce ca reactie anticorpi anti-h.i.v. specifici, ceea ce se poate pune in evidenta in serul sangvin la sfarsitul perioadei de seroconversie (momentul in care apar anticorpii de la o persoana contaminata), adica dupa 3 luni cu certitudine; exista deci o perioada de 3 luni, care urmeaza contaminarii si in timpul careia individul este purtator devirus fara ca acest lucru sa fie decelabil prin teste. O data infectata, persoana se numeste seropozitiva pentru h.i.v. 
    Anticorpii anti-h.i.v. dovedesc reactia organismului fata de infectia cu virus, dar sunt incapabili sa distruga virusul; in fapt, H.I.V. isi modifica structura pentru a scapa de anticorpi. In saptamanile care urmeaza infectiei, un anume numar de pacienti sufera de tulburari trecatoare grupate sub denumirea de primo-infectie; la altii, infectia trece total neobservata. Dupa o perioada de latenta, de o durata variabila - in medie intre 7 si 11 ani dupa seroconversie -in timpul careia virusul continua sa se multiplice, manifestarile clinice de SIDA apar la majoritatea pacientilor, sub o forma fie minora, fie majora. Procentajul de pacienti care dezvolta boala nu este cunoscut inca decat cu aproximatie. La anumite persoane, perioada de latenta este foarte scurta (de la 1 la 3 ani). Exista, de asemenea, subiecti seropozitivi, zisi supravietuitori de durata lunga (Long Term Survivors, sau LTS) la care SIDA nu se declara decat dupa vreo cincisprezece ani. 
    La copil, evolutia este, in general, mai rapida si mai grava decat la adult. Doua evolutii sunt posibile: o forma severa, cu prognostic sumbru, care se declara inaintea varstei de 6 luni si se traduce prin semne neurologice grave si deficit imunitar foarte mare; o alta forma mai putin grava, cu evolutie cronica.

    Faza acuta a primo-infectiei -Aceasta survine la 20 pana la 50% dintre persoanele infectate, indiferent de modul de contaminare, in urmatoarele 15 zile sau 3 luni dupa contaminare. Aceasta primo-infectie ia aspectul unei mononucleoze infectioase: febra care poate dura si o luna, tumefactie a ganglionilor limfatici, curbaturi, dureri articulare, eruptie cutanata care evoca o rujeola - sau uneori urticarie - disfagie (greutate la inghitit) dureroasa. In cursul acestei faze au mai fost descrise si candidoze acute, care afecteaza mucoasele, ca si ulceratii bucale. Mult mai rar survin manifestari neurologice: meningita acuta limfocitara, paralizie faciala, mielopatie, neuropatie periferica, encefalita. Aceasta primo-infectie dispare spontan in aproximativ o luna. 

    Faza de infectie cronica asimptomatica -Aceasta dureaza de la 1 la 7 ani (sau mai mult) si corespunde unei faze de multiplicare a virusului. Aceasta perioada poate sa nu se traduca prin nici un simptom. In 20 pana la 50% din cazuri, ea se manifesta prin adenopatii (umflarea ganglionilor limfatici) generalizate si persistente. Acestea sunt, in general, simetrice si afecteaza mai frecvent regiunile cervicala, maxilara, submaxilara si occipitala.

    Forme minore ale infectiei - Acestea semnaleaza o atingere inca moderata a sistemului imunitar.
    - Infectiile minore cutanate sau mucoase, virale sau micotice, nu sunt specifice infectiei cu H.I.V., dar iau la subiectii afectati o forma cronica sau recidivanta: candidoze bucale (margaritarel) sau anogenitale, dermatita seboreica a fetei, foliculite, prurigo, veruci, zona zoster.
    - Bolile auloimune sunt relativ putin frecvente. Se poate observa o parotidita (inflamatie a glandei parotide), un sindrom al lui Raynaud (vasoconstrictie care afecteaza mainile in cursul expunerii lor la frig si antreneaza o oprire a circulatiei arteriale, apoi o cianoza locala), un sindrom uscat (uscaciune excesiva a gurii si a ochilor, iar la femei si a vaginului), manifestari articulare inflamatorii si dureroase, miozite (inflamatii dureroase ale tesuturilor musculare).
    - Semnele generale constau intr-o alterare a starii generale, intr-o febra prelungita, transpiratii, o slabire, o diaree persistenta. Denumirea acestuia de sindrom inrudit cu SIDA (ARC) a fost abandonata.

    Sida declarata -Formele majore ale infectiei, ori SIDA declarata, sunt, de asemenea, foarte variabile. 
    Infectiile oportuniste: atunci cand imunodepresia este majora, riscul de infectii oportuniste este important; se numeste infectie oportunista o infectie legata de un microorganism (bacilul lui Koch responsabil de tuberculoza, de exemplu) care "profita" de starea precara a apararii imunitare pentru a se dezvolta. Aceste infectii sunt foarte des legate intre ele, in cadrul aceluiasi organ, ceea ce complica diagnosticarea si tratarea lor. Pe de alta parte, aceste infectii tind sa recidiveze, tinand cont atat de persistenta lor in mediu sau in organism, cat si de neameliorarea, chiar degradarea, treptata, a imunitatii pacientului. 
    - Infectiile bacteriene sunt mai frecvente in cursul infectiei cu H.I.V. Tuberculoza afecteaza indeosebi pacientii care traiesc in conditi defavorabile (toxicomani, tari in curs de dezvoltare). Infectiile fungice sunt socotite printre cele mai frecvente dintre cele oportuniste in cursul SIDA. 
    - Infectiile parazitare care afecteaza bolnavii de SIDA sunt in numar de patru: 
    - criptosporidioza care antreneaza la imunoderpimati o diaree masiva responsabila de o alterare a starii generale, de o puternica deshidratare, si este insotita de febra si de dureri abdominale
    - microsporidioza ar putea fi responsabila de 20 pana la 30% din diareile inexplicabile
    - pneumocistoza constituie infectia inaugurala pentru SIDA in 15 pana la 50% dintre cazuri daca nu a fost instituit un tratament preventiv. Ea se manifesta printr-o tuse uscata si crescanda, si poate conduce la insuficienta respiratorie
    - toxoplasmoza duce, in cursul SIDA, la reactivarea unei infectii vechi, care trece neobservata. Ea antreneaza tulburari neurologice majore in caz de localizare cerebrala. 
    - Infectiile virale observate in cursul SIDA privesc in special infectiile cu virusuri latente, integrate in genomul anumitor celule, care sunt reactivate din cauza deficitului imunitar. Ele afecteaza 20 pana la 50% dintre pacienti.
    In afara infectiilor oportuniste, cea de a doua mare manifestare a SIDA este dezvoltarea anumitor tumori canceroase: tumorile care afecteaza bolnavii de SIDA sunt sarcomul lui Kaposi si limfoamele maligne. 
    - Sarcomul lui Kaposi are o prevalenta mai ridicata la pacientii seropozitivi homosexuali comparabil cu alti pacienti, ceea ce sugereaza responsabilitatea unui agent transmisibil pe cale sexuala. Forma cutanata, cu leziuni plane, violacee, nedureroase, constituie expresia cea mai frecventa. Sunt posibile localizarile viscerale, mai ales in caz de imunodepresie majora. 
    - Limfoamele maligne sunt cauzate de o proliferare canceroasa a precursorilor limfocitelor, limfocitele T si B. 

    Diagnostic - Diagnosticarea infectiei cu H.I.V. se face prin punerea in evidenta in sange a anticorpilor indreptati impotriva virusului. Diagnosticul nu poate fi stabilit cu certitudine decat dupa 3 luni de la momentul infectarii (perioada muta in timpul careia anticorpii sunt prezenti in cantitate prea mica, pentru a fi decelabili). Se face apel la doua teste specifice, testele ELISA si Western-Blot. Testul ELISA - care este utilizat in primul rand - dand uneori rezultate fals pozitive, este controlat cu ajutorul testului Westem-Blot. Depistarea este obligatorie pentru donatorii de sange sau de organe. Testarea este in mod deosebit recomandata femeilor gravide sau persoanelor care doresc sa conceapa un copil, precum si subiectilor expusi (toxicomani, prostituate etc.) 
    In majoritatea tarilor, medicul este dator sa declare autoritatilor sanitare orice caz de SIDA de care are cunostinta. Aceasta declaratie nu este nominativa, anonimatul bolnavului fiind astfel respectat.

    Tratament - Acesta cuprinde doua capitole: tratamentele de inhibitie a virusului si tratamentele preventive sau curative ale diferitelor boli dezvoltate. De altfel, un oarecare numar de reguli de viata sunt recomandate persoanelor seropozitive, cu scopul de a frana evolutia spre SlDA declarata si transmisia bolii. 
    - Tratamentul impotriva virusului se bazeaza pe mecanismele care inhiba replicarea virala, ca zidovudina (AZT) sau didanozina. Se folosesc, de asemenea, antiproteazele, proteazele fiind enzimele care permit virusului sa fabrice proteine necesare supravietuirii sale. Uneori, este util sa fie asociate unele cu altele pana la trei astfel de medicamente (triterapie), cu scopul de a-i creste eficacitatea globala. Aceste diferite metode de tratament antreneaza o ameliorare provizorie a starii bolnavului. In plus, dupa studii recente, luarea de AZT de catre o femeie gravida contaminata ar diminua cu 50% riscul contaminarii fatului. Totusi, nici o terapeutica nu permite actualmente sa se aiba in vedere o eradicare a virusului din organism, deoarece el este integrat in genomul (totalitatea genelor purtate de catre cromozomi) limfocitelor pe care le infecteaza. 
    Tratamentele preventive sau curative, a consecintelor deficitului imunitar (infectii oportuniste, tumori), se bazeaza pe administrarea de antibiotice, de antifungice si de antimitotice (ehimioterapie, interferon), precum si pe radioterapie si chirurgie. 
    - Sfaturile pentru igiena vietii cuprind precautiile care trebuie sa fie luate de o persoana seropozitiva pentru a nu se recontamina. In fapt, contaminarile multiple, prin aporturile repetate de virus pe care le antreneaza, precipita evolutia bolii, deci trecerea la faza de SlDA declarata. Seropozitivului i se mai recomanda sa-si asigure o urmarire medicala regulata: medicamente administrate preventiv sau precoce si asociate cu o buna igiena a vietii (alimentatie corecta, curatenie corporala, odihna, abtinerea de la medicamente sau de la droguri care pot deprima suplimentar imunitatea, abtinerea de la activitati care risca provocarea unor raniri), intarzie deosebit de eficace evolutia bolii.

    Prevenirea - Prevenirea SIDA consta in prevenirea contaminarii cu H.I.V. Orice persoana contaminata poate transmite imediat virusul, chiar in timpul perioadei care precede seroconversia, adica atunci cand contaminarea sa nu poate fi constatata. 
    - Prevenirea infectiei prin contaminare sangvina consta in analizarea sistematica a produselor sangvine inainte de utilizarea lor. Subzista totusi un risc legat de perioada muta de 3 luni, risc evaluat la 300.000; este in consecinta recomandat sa se limiteze indicatiile de transfuzie si, atunci cand lucrul acesta este posibil (interventie chirurgicala care nu este realizata in regim de urgenta), sa se procedeze de preferinta la autotransfuzii (transfuzarea bolnavului cu propriul lui sange prelevat inainte de interventie). Intepaturile si taieturile accidentale facute cu instrumente contaminate sau banuite de a fi contaminate trebuie dezinfectate imediat. Deseurile medicale trebuie sa fie ambalate in recipiente etanse si incinerate. 
    Procentajul de contaminari noi crescand din ce in ce mai mult la toxicomanii care-si transmit seringile de la unul la altul, masurile de prevenire privesc insasi toxicomania: programe de droguri de substitutie, incitarea la dezinfectarea seringilor, programe de furnizare de material nou: H.I.V. este distrus sau inactivat dupa un contact de 15 minute cu apa de Javel (solutie 5-10% hipoclorit de potasiu in apa) proaspata cu alti germeni, intre care virusul hepatitei B.
    Prevenirea transmiterii pe cale sexuala consta, in cursul raporturilor sexuale, in utilizarea prezervativului masculin. Acesta constituie actualmente singura protectie eficace impotriva SlDA si impotriva bolilor cu transmisie sexuala in general. prezervativul trebuie sa fie utilizat indiferent de tipul practicilor sexuale. Orice rabat facut in folosireaprezervativului favorizeaza extinderea bolii. Orice persoana infectata care are relatii sexuale neprotejate, fie ca sunt heterosexuale sau homosexuale, trebuie sa fie constienta de riscurile la care isi supune partenerii. Infatisarea sau clasa sociala a partenerilor nu pot constitui indicatii cu privire la faptul ca sunt sau nu purtatori ai virusului
    Prezervativul trebuie sa fie utilizat in conformitate cu modul lui de intrebuintare (aplicarea lui inainte de oricepenetrare, nefolosirea unui agent lubrifiant pe baza de vaselina, retragere inaintea detumescentei). Raporturile bucogenitale sau bucoanale trebuie sa fie evitate, deoarece ele nu sunt fara risc. Utilizarea de creme sau de gelurispermicide nu poate constitui decat o masura complementara fata de prezervativ in cazul ca el ar fi prost utilizat (scapari) sau ca s-ar rupe. 
    - Prevenirea contaminarii pe cale transplacentara consta intr-o mai buna informare a femeilor in cauza: conceptiaeste contraindicata in cazul femeilor contaminate, care pot transmite virusul copilului, dar si in cazul barbatilor contaminati, susceptibili sa contamineze mama si, in consecinta, copilul. 
    - Prevenirea contaminarii prin laptele matern consta in practicarea unei depistari a virusurilor H.I.V.1 si H.I.V.2, pe de o parte, la femeile gravide care doresc sa-si alapteze copilul.

    Cum nu se transmite virusul sida - Majoritatea actelor vietii cotidiene nu comporta absolut nici un risc de infectare cuvirusul sida; este deci total nejustificat a te teme sau a evita frecventarea persoanelor purtatoare ale acestui virus. O strangere de mana, un sarut pe obraz sunt inofensive, ca si frecventarea locurilor publice (localuri de munca, scoala, piscina, transportul in comun, cinema), contactul cu obiecte precum clanta usii, toaletele publice sau telefonul, oriintepatura unei insecte (tantarilor, purice). Doar ustensilele care pot taia pielea (acele pentru acupunctura, injectiile, dispozitivele de facut gauri in urechi, tatuajele, lamele de ras, materialul pentru tratament dentar si cel pentru manechiura si pedichiura). Trebuie sa constituie obiectul unei sterilizari atente inaintea fiecarei utilizari. 
    De altfel, donatorii de sange nu intampina nici un risc de a contracta boala, materialul utilizat fiind steril si de folosinta unica. 

    Perspectivele
     - La ora actuala, inca nu exista un medicament care sa permita intreruperea totala si definitiva a propagarii bolii. 
    Dificultatile de elaborare a unui vaccin rezida indeosebi in utilizarea unor "modele" animale (cimpanzeu), a caror reactie la infectia cu virus este diferita de cea a omului sau este inexistenta. In plus, un eventual vaccin ar trebui sa tina cont de variabilitatea virusului: se estimeaza ca in lume ar exista vreo 1 000 de varietati de H.I.V .
    In afara modurilor de contaminare mentionate (sange, raporturi sexuale, sarcina, alaptare), nu exista posibilitatea de transmisie a virusului SIDA de la o persoana seropozitiva la anturajul ei. La ora actuala, cea mai buna arma impotriva acestei boli redutabile ramane prevenirea. Reactiile de respingere din colectivitati a persoanelor seropozitive si a bolnavilor de sida tind sa dispara atunci cand o informare corecta a populatiei este realizata, chiar daca bolnavii desida se mai lovesc inca destul de regulat de neintelegerea celor din jur.
    Sinonim: sindrom al imunodeficientei dobandite.

    Read more »
RSS